Hahn şi parteneri - avocaţi în Germania din 1960

Hamburg
↑↑  
 
- Fără răspundere ! -
Convenţie referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe şosele (CMR)
 
Cap. I
 
Domeniul de aplicare
 
Art. 1

1. Prezenta convenţie se aplica oricărui contract de transport de mărfuri pe şosele, cu titlu oneros, cu vehicule, când locul primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberare, aşa cum sunt indicate în contract, sunt situate în doua tari diferite, dintre care cel puţin una este tara contractanta, independent de domiciliul şi de naţionalitatea participanţilor la contract.
2. în sensul prezentei convenţii, prin "vehicule" se înţeleg automobilele, vehiculele articulate, remorcile şi semiremorcile, aşa cum sunt ele definite în articolul 4 al Convenţiei asupra circulaţiei rutiere din 19 septembrie 1949.
3. Prezenta convenţie se aplica chiar daca transporturile intrând în domeniul ei de aplicare sunt efectuate de către state sau de către instituţii ori organizaţii guvernamentale.
4. Prezenta convenţie nu se aplica:
a) transporturile efectuate pe baza convenţiilor poştale internaţionale;
b) transporturile funerare;
c) transporturile efectuate de strămutare.
5. Părţile contractante se obliga sa nu aducă nici o modificare prezentei convenţii prin acorduri speciale încheiate intre doua sau mai multe dintre ele, putându-se totuşi scoate de sub prevederile ei micul trafic de frontiera sau autorizarea folosirii scrisorii de trăsura reprezentative a mărfii în transporturile efectuate exclusiv pe teritoriile lor.
 
Art. 2
1. Daca vehiculul conţinând mărfuri este transportat pe o parte a parcursului, pe mare, cale ferata, cale navigabila interioara sau aeriana, fără descărcarea mărfii din vehicul, cu excepţia aplicării eventuale a dispoziţiilor articolului 14, prezenta convenţie se aplica pentru întregul transport. Totuşi, în măsura în care s-a dovedit ca o pierdere, o avarie sau o întârziere la eliberarea mărfii, care a survenit în cursul transportului cu un astfel de transport decât cel rutier, nu a fost cauzata de o acţiune sau omisiune a transportatorului rutier şi ca provine dintr-un fapt care nu a putut sa se producă decât în cursul şi din cauza transportului nerutier, răspunderea transportatorului rutier nu este determinata de prezenta convenţie, ci de felul în care răspunderea transportatorului nerutier ar fi fost determinata daca un contract de transport ar fi fost încheiat intre expeditor şi transportorul nerutier numai pentru transportul mărfii, conform prevederilor legale privind transportorul de mărfuri printr-un alt fel de transport decât cel rutier. Cu toate acestea, în lipsa unor astfel de prevederi, răspunderea transportatorului rutier va fi determinata de prezenta convenţie.
2. Daca transportatorul rutier este în acelaşi timp şi transportator nerutier, răspunderea sa este, de asemenea, determinata de prevederile paragrafului 1, ca şi când funcţia sa de transportator rutier şi funcţia sa de transportator nerutier ar fi exercitate de către doua persoane diferite.
 
Cap. II
 
Persoanele pentru care răspunde transportatorul
 
Art. 3

Pentru aplicarea prezentei convenţii, transportatorul răspunde ca de propriile sale acţiuni şi omisiuni, de acţiunile şi omisiunile prepuşilor săi şi ale oricăror alte persoane la serviciile cărora recurge pentru executarea transportului, daca aceşti prepuşi sau aceste persoane acţionează în exerciţiul funcţiilor lor.
 
Cap. III
 
Incheierea şi executarea contractului de transport
 
Art. 4

Proba contractului de transport de face prin scrisoare de trăsura. Absenta, neregularitatea sau pierderea scrisorii de trăsura nu afectează nici existenta, nici valabilitatea contractului de transport, care rămâne supus dispoziţiilor prezentei convenţii.
 
Art. 5
1. Scrisoarea de trăsura este întocmita în trei exemplare originale, semnate de expeditor şi de transportator, aceste semnături putând sa fie imprimate sau înlocuite prin ştampilele expeditorului şi transportatorului, daca legislaţia tarii în care este întocmita scrisoarea de trăsura o permite. Primul exemplar se remite expeditorului, al doilea însoţeşte marfa, iar al treilea se retine de transportator.
2. în cazul în care marfa de transportat trebuie sa fie încărcata de vehicule diferite sau daca este vorba de diferite feluri de marfa ori de loturi distincte, expeditorul sau transportatorul are dreptul sa ceara întocmirea de scrisori de trăsura pentru fiecare vehicul folosit sau pentru fiecare fel de marfa ori lot de mărfuri.
 
Art. 6
1. Scrisoarea de trăsura trebuie sa conţină următoarele date:
a) locul şi data întocmirii sale;
b) numele şi adresa expeditorului;
c) numele şi adresa transportatorului; d) locul şi data primirii mărfii şi locul prevăzut pentru eliberarea acesteia;
e) numele şi adresa destinatarului;
f) denumirea curenta a naturii mărfii şi felul ambalajului, iar pentru mărfurile periculoase, denumirea lor general recunoscuta;
g) numărul coletelor, marcajele speciale şi numerele lor;
h) greutatea bruta sau cantitatea astfel exprimata a mărfii;
i) cheltuielile aferente transportului (preţ de transport, cheltuieli accesorii, taxe de vama şi alte cheltuieli survenite de la încheierea contractului şi până la eliberare);
j) instrucţiunile necesare pentru formalităţile de vama şi altele;
k) indicaţia ca transportul este supus regimului stabilit prin prezenta convenţie şi nici unei alte clauze contrare.
2. Daca este cazul, scrisoare de trăsură trebuie sa conţină şi indicaţiile următoare:
a) interzicerea transbordării;
b) cheltuielile pe care expeditorul le ia asupra sa;
c) totalul sumelor ramburs de perceput la eliberarea mărfii;
d) valoarea declarata a mărfii şi suma care reprezintă interesul special la eliberare;
e) instrucţiunile expeditorului către transportator cu privire la asigurarea mărfii;
f) termenul convenit în care transportul trebuie sa fie efectuat;
g) lista documentelor remise transportatorului.
3. Părţile pot insera în scrisoarea de trăsura orice alta indicaţie pe care ele o considera utila.
 
Art. 7
1. Expeditorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pricinuite transportatorului din cauza inexactităţii sau insuficientei:
a) indicaţiile menţionate în articolul 6 paragraful 1 b), d), e), f), g), h) şi j);
b) indicaţiile menţionate în articolul 6 paragraful 2;
c) oricăror alte indicaţii sau instrucţiuni date de el pentru emiterea scrisorii de trăsură sau pentru a fi inserate în acesta.
2. Daca, la cererea expeditorului, transportatorul înscrie în scrisoarea de trăsură menţiunile indicate în paragraful 1 al prezentului articol, se considera, până la proba contrarie, ca acesta a acţionat în contul expeditorului.
3. Daca scrisoarea de trăsură nu conţine menţiunea prevăzuta în articolul 6 paragraful 1 k), transportatorul răspunde pentru toate cheltuielile şi daunele pe care le-ar suporta persoana care are dreptul sa dispună asupra mărfii datorita acestei omisiuni.
 
Art. 8
1. La primirea mărfii, transportatorul este obligat sa verifice:
a) exactitatea menţiunilor din scrisoarea de trăsură referitoare la numărul de colete, cit şi la marcajul şi la numerele lor;
b) starea aparenta a mărfii şi a ambalajului ei.
2. Daca transportorul nu are mijloace rezonabile de a verifica exactitatea menţiunilor indicate în paragraful 1 a) al prezentului articol, el va înscrie în scrisoarea de trăsură rezerve care trebuie sa fie motivate. El trebuie, de asemenea, sa motiveze toate rezervele pe care le face cu privire la starea aparenta a mărfii şi a ambalajului ei. Aceste rezerve nu angajează pe expeditor, daca acesta nu le-a acceptat în mod expres în scrisoarea de trăsură.
3. Expeditorul are dreptul sa ceara verificarea de către transportator a greutăţii brute a mărfii sau a cantităţii acesteia astfel exprimate. El poate cere, de asemenea, verificarea conţinutului coletelor. Transportatorul poate cere plata cheltuielilor de verificare. Rezultatul verificărilor se consemnează în scrisoarea de trăsură.
 
Art. 9
1. Scrisoarea de trăsură face dovada, până la proba contrarie, a condiţiilor contractului şi a primirii mărfii de către transportator.
2. în absenta înscrierii în scrisoarea de trăsură a rezervelor motivate ale transportatorului, exista prezumţia ca marfa şi ambalajul ei erau în stare aparenta buna în momentul primirii de către transportator şi ca numărul de colete, cit şi marcajele şi numerele lor erau conforme cu menţiunile din scrisoarea de trăsura.
 
Art. 10
Expeditorul este răspunzător fata de transportator pentru daunele pricinuite persoanelor, materialului sau alte mărfuri, precum şi pentru cheltuielile cauzate de defectuozitatea ambalajului mărfii, afara de cazul când defectuozitatea, fiind aparenta sau cunoscuta transportatorului în momentul primirii mărfii, transportatorul nu a făcut rezerve cu privire la aceasta.
 
Art. 11
1. în vederea îndeplinirii formalităţilor de vama şi a altora care trebuie făcute înainte de eliberarea mărfii, expeditorul trebuie sa anexeze la scrisoarea de trăsură sau sa pună la dispoziţia transportatorului documentele necesare şi sa-i furnizeze toate informaţiile cerute.
2. Transportatorul nu este obligat sa examineze daca aceste documente şi informaţii sunt exacte sau suficiente. Expeditorul este răspunzător fata de transportator pentru toate daunele care ar putea rezulta din lipsa, insuficienta sau neregularitatea acestor documente şi informaţii, în afara de cazul în care culpa este a transportatorului.
3. Transportatorul este răspunzător ca şi un comisionar de consecinţele pierderii sau utilizării inexacte a documentelor menţionate în scrisoarea de trăsură şi care o însoţesc sau care i s-au predat; totuşi, despăgubirea pusa în sarcina sa nu o va depăşi pe aceea care ar fi datorata în caz de pierdere a mărfii.
 
Art. 12
1. Expeditorul are dreptul de dispoziţie asupra mărfii, în special sa ceara transportatorului oprirea transportului, schimbarea locului prevăzut pentru eliberare sau sa elibereze marfa unui alt destinatar decât cel indicat în scrisoarea de trăsura.
2. Acest drept sa stinge în momentul în care al doilea exemplar al scrisorii de trăsura este remis destinatarului, sau daca acesta îşi exercita dreptul prevăzut de articolul 13 paragraful 1; din acel moment, transportatorul trebuie sa se conformeze ordinelor destinatarului.
3. Dreptul de dispoziţie aparţine totuşi destinatarului din momentul întocmirii scrisorii de trăsură, daca expeditorul face o menţiune în acest sens pe aceasta scrisoare.
4. Daca, exercitând dreptul sau de dispoziţie, destinatarul ordona eliberarea mărfii unei alte persoane, aceasta nu poate desemna alţi destinatari.
5. Exerciţiul dreptului de dispoziţie este supus următoarelor condiţii:
a) expeditorul sau, în cazul indicat în paragraful 3 al prezentului articol, destinatarul, care vrea sa exercite acest drept, trebuie sa prezinte primul exemplar al scrisorii de trăsura, pe care trebuie sa fie înscrise noile instrucţiuni date transportatorului şi sa despăgubească pe transportator pentru cheltuielile şi prejudiciul pe care le-a antrenat executarea acestor instrucţiuni;
b) executarea acestor instrucţiuni trebuie sa fie posibila în momentul în care instrucţiunile parvin persoanei care trebuie sa le execute şi nu trebuie nici sa împiedice exploatarea normala a întreprinderii transportatorului, nici sa aducă prejudicii expeditorilor sau destinatarilor altor transporturi;
c) instrucţiunile nu trebuie niciodată sa aibă ca efect divizarea transportului.
6. în cazul în care, datorita dispoziţiilor prevăzute în paragraful 5 b) al prezentului articol, transportatorul nu poate executa instrucţiunile pe care le primeşte, el trebuie sa înştiinţeze imediat despre aceasta persoana care a dat aceste instrucţiuni.
7. Transportatorul care nu executa instrucţiunile date în condiţiile prevăzute de prezentul articol sau care s-a conformat acestor instrucţiuni fără sa fi cerut prezentarea primului exemplar al scrisorii de trăsură va fi răspunzător fata de cel care are dreptul sa ceara acoperirea prejudiciului cauzat de acest fapt.
 
Art. 13
1. După sosirea mărfii la locul prevăzut pentru eliberare, destinatarul are dreptul de a cere ca al doilea exemplar al scrisorii de trăsură sa-i fie remis şi ca marfa sa-i fie eliberata contra unei dovezi de primire. Daca pierderea mărfii este stabilita sau daca marfa nu a sosit la expirarea termenului prevăzut în articolul 19, destinatarul este autorizat sa pretindă în numele sau de la transportator drepturile care rezulta din contractul de transport.
2. Destinatarul care se prevalează de drepturile care ii sunt acordate de paragraful 1 al prezentului articol, este obligat sa plătească creanţele sale care rezulta din scrisoarea de trăsură. în caz de contestare a acestora, transportatorul nu este obligat sa efectueze eliberarea mărfii decât în cazul în care destinatarul a depus o cauţiune.
 
Art. 14
1. Daca, pentru un motiv oarecare, executarea contractului în condiţiile prevăzute în scrisoarea de trăsură este sau devine imposibila înainte de sosirea mărfii la locul prevăzut pentru eliberare, transportatorul este obligat sa ceara instrucţiuni persoanei care are dreptul sa dispună de marfa, în conformitate cu articolul 12.
2. Totuşi, daca circumstanţele permit efectuarea transportului în condiţiile care diferă de cele prevăzute în scrisoarea de trăsură şi daca transportatorul nu a putut sa obţină în timp util instrucţiunile de la persoana care are dreptul de a dispune de marfa conform articolului 12, el va lua masurile pe care le considera ca fiind cele mai bune în interesul persoanei care are dreptul de a dispune de marfa.
 
Art. 15
1. în cazul în care după sosirea mărfii la locul de destinaţie se ivesc impedimente la eliberare, transportatorul cere instrucţiuni de la expeditor. Daca destinatarul refuza marfa, expeditorul are dreptul de a dispune de aceasta, fără a prezenta primul exemplar al scrisorii de trăsura.
2. Chiar daca a refuzat marfa, destinatarul poate oricând sa ceara eliberarea ei atât timp cit transportatorul nu a primit instrucţiuni contrarii de la expeditor.
3. Daca impedimentul la eliberarea mărfii apare după ce destinatarul, conform dreptului pe care îl deţine în virtutea articolului 12 paragraful 3, a dat ordin de a se elibera marfa unei alte persoane, destinatarul se substituie expeditorului, iar aceasta alta persoana destinatarului, pentru aplicarea paragrafelor 1 şi 2 de mai sus.
 
Art. 16
1. Transportatorul are dreptul la rambursarea cheltuielilor legate de solicitarea de instrucţiuni sau cele determinate de executarea instrucţiunilor primite, cu condiţia ca aceste cheltuieli sa nu fie consecinţa culpei sale.
2. în cazurile indicate în articolului 14 paragraful 1 şi în articolul 15, transportatorul poate sa descarce imediat marfa în contul persoanei care are dreptul sa dispună de aceasta; după aceasta descărcare, transportul este considerat terminat. Transportatorul îşi asuma atunci păstrarea mărfii. El poate totodată sa încredinţeze marfa unui terţ şi nu este atunci răspunzător decât de alegerea judicioasa a acestui terţ. Marfa rămâne grevata de creanţele rezultând din scrisoarea de trăsură şi de toate celelalte cheltuieli.
3. Transportatorul poate sa procedeze la vânzarea mărfii fără sa aştepte instrucţiuni de la persoana care are dreptul sa dispună, când natura perisabila a mărfii sau starea ei o justifica sau când cheltuielile pentru păstrare sunt disproporţionate fata de valoarea mărfii. în celelalte cazuri el poate, de asemenea, proceda la vânzarea mărfii, daca, intr-un termen rezonabil, el nu a primit din partea persoanei care are dreptul sa dispună de marfa instrucţiuni contrarii a căror executare ii poate fi ceruta în mod echitabil.
4. Daca marfa a fost vânduta în baza dispoziţiilor prezentului articol, suma obţinuta din vânzare trebuie pusa la dispoziţia persoanei care are dreptul de a dispune de marfa, minus cheltuielile care grevează marfa. Daca aceste cheltuieli sunt mai mari decât suma obţinuta din vânzare, transportatorul are dreptul la diferenţă.
5. Procedura utilizata în caz de vânzare este determinata de legea sau de uzanţele locului unde se găseşte marfa.
 
Cap. IV
 
Răspunderea transportatorului
 
Art. 17

1. Transportatorul este răspunzător pentru pierderea totala sau parţiala sau pentru avariere, produse intre momentul primirii mărfii şi cel al eliberării acesteia, cit şi pentru întârzierea în eliberare.
2. Transportatorul este exonerat de aceasta răspundere daca pierderea, avaria sau întârzierea a avut drept cauza o culpa a persoanei care are dreptul sa dispună de marfa, un ordin al acesteia nerezultând dintr-o culpa a transportatorului, un viciu propriu al mărfii sau circumstanţe pe care transportatorul nu putea sa le evite şi ale căror consecinţe nu le putea preveni.
3. Transportatorul nu poate invoca, pentru a fi exonerat de răspundere, nici defecţiunea vehiculului pe care-l foloseşte pentru efectuarea transportului, nici culpa persoanei de la care a închiriat vehiculul sau a prepuşilor acesteia.
4. Ţinând cont de articolul 18 paragrafele 2 până la 5, transportatorul este exonerat de răspundere daca pierderea sau avaria rezulta din riscurile particulare inerente uneia sau mai multora dintre următoarele fapte:
a) folosirea de vehicule descoperite, fără prelate, daca aceasta folosire a fost convenita intr-un mod expres şi menţionata în scrisoarea de trăsură;
b) lipsa sau defectuozitatea ambalajului pentru mărfurile expuse prin felul lor la stricăciuni sau avariere, când aceste mărfuri nu sunt ambalate sau sunt rău ambalate;
c) manipularea, încărcarea, stivuirea sau descărcarea mărfii de către expeditor sau destinatar sau de către persoane care acţionează în contul expeditorului sau al destinatarului;
d) natura unor mărfuri expuse, datorita cauzelor inerente însăşi naturii lor, fie la pierdere totala sau parţiala, fie la avarie în special prin spargere, rugina, deteriorare interna şi spontana, uscare, curgere, pierdere normala sau prin acţiunea insectelor sau a rozătoarelor;
e) insuficienta sau imperfecţiunea marcajelor sau a numerelor coletelor;
f) transportul de animale vii.
5. Daca în baza prezentului articol, transportatorul nu răspunde de unii factori care au cauzat dauna, răspunderea sa nu este angajata decât în măsura în care factorii de care el răspunde, în baza prezentului articol, au contribuit la dauna.
 
Art. 18
1. Sarcina probei ca pierderea, avaria sau întârzierea eliberării a avut drept cauza unul dintre factorii prevăzuţi în articolul 17 paragraful 2 incumba transportatorului.
2. Când transportatorul stabileşte ca, ţinând seama de circumstanţele de fapt, pierderea sau avarierea a putut sa rezulte din unu sau mai multe riscuri particulare prevăzute în articolul 17 paragraful 4, exista prezumţia ca ea a rezultat din aceasta cauza. Cel în drept poate totuşi sa facă dovada ca dauna nu a avut drept cauza în întregime sau parţial unul dintre aceste riscuri.
3. Prezumţia arătată mai sus nu este aplicabila în cazul prevăzut de articolul 17 paragraful 4 a), daca este vorba de o pierdere anormala sau o pierdere de colete.
4. Daca transportul este efectuat cu ajutorul unui vehicul amenajat în vederea protejării mărfurilor împotriva influentei căldurii, a frigului, a variaţiilor de temperatura sau a umidităţii aerului, transportatorul nu poate invoca beneficiul prevederilor articolului 17 paragraful 4 d) decât daca face dovada ca toate masurile care ii incumba, ţinând cont de circumstanţe, au fost luate în ceea ce priveşte alegerea, întreţinerea şi folosirea acestor amenajări şi ca el s-a conformat instrucţiunilor speciale care i-au fost date.
5. Transportatorul nu poate invoca beneficiul prevederilor articolului 17 paragraful 4 f) decât daca face dovada ca toate masurile care ii incumba în mod normal, ţinând cont de circumstanţe, au fost luate şi ca el s-a conformat instrucţiunilor speciale care i-au fost date.
 
Art. 19
Se considera întârziere la eliberare atunci când marfa nu a fost eliberata în termenul convenit sau, daca nu a fost convenit un termen, atunci când durata efectiva a transportului depăşeşte timpul care în mod rezonabil este acordat unui transportator diligent, ţinându-se cont de circumstanţe şi, printre altele, în cazul unei încărcări parţiale, de timpul necesar pentru asamblarea unei încărcături complete în condiţii normale.
 
Art. 20
1. Cel în drept poate sa considere marfa pierduta, fără a prezenta alte dovezi, când aceasta nu a fost eliberata în termen de 30 zile de la expirarea termenului convenit sau, daca nu a fost convenit un asemenea termen, în termen de 60 zile de la primirea mărfii de către transportator.
2. Cel în drept poate, primind despăgubirea pentru marfa pierduta, sa ceara, în scris, sa fie încunoştinţat imediat, în cazul în care marfa ar fi găsita în cursul anului care urmează plătii despăgubirii. Confirmarea primirii unei astfel de cereri se comunica în scris.
3. în termen de 30 zile de la primirea unei atari încunoştinţări cel în drept poate cere ca marfa sa-i fie predata contra plătii creanţelor rezultând din scrisoarea de trăsură şi contra restituirii despăgubirii primite, deducându-se eventual cheltuielile care ar fi fost cuprinse în aceasta despăgubire şi sub rezerva tuturor drepturilor la despăgubire pentru întârzierea la eliberare prevăzuta în articolul 23 şi, după caz, în articolul 26.
4. în cazul lipsei fie a cererii prevăzute în paragraful 2, fie a instrucţiunilor date în termenul de 30 zile prevăzut în paragraful 3, sau daca marfa a fost găsită după un an de la plata de despăgubirii, transportatorul poate dispune de aceasta, conform legislaţiei locului unde se găseşte marfa.
 
Art. 21
Daca marfa este eliberata destinatarului fără încasarea sumei ramburs care ar fi trebuit sa fie perceputa de către transportator în virtutea dispoziţiilor contractului de transport, transportatorul este obligat sa despăgubească pe expeditor cu suma ramburs, fără a fi prejudiciat în dreptul sau în regres împotriva destinatarului.
 
Art. 22
1. Daca expeditorul preda transportatorului mărfuri periculoase, el ii semnalează acestuia natura exacta a pericolului pe care mărfurile îl prezintă şi ii indica eventual precauţiile care trebuie luate. în cazul când aceasta semnalare nu a fost consemnata în scrisoarea de trăsură, sarcina de a face dovada, prin orice mijloace, ca transportatorul a avut cunoştinţa de natura exacta a pericolului pe care îl prezenta transportul mărfurilor sus-menţionate revine expeditorului sau destinatarului.
2. Mărfurile periculoase care nu au fost cunoscute ca atare de către transportator în condiţiile prevăzute de paragraful 1 al prezentului articol pot fi, în orice moment şi în orice loc, descărcate, distruse sau făcute inofensive de către transportator, fără nici o despăgubire; expeditorul este în plus răspunzător pentru toate cheltuielile şi daunele rezultând din predarea la transport a acestor mărfuri sau pentru transportul lor.
 
Art. 23
1. Când, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, este pusa în sarcina transportatorului o despăgubire pentru pierderea totala sau parţiala a mărfii, aceasta despăgubire este calculata după valoarea mărfii la locul şi în momentul primirii acesteia pentru transport.
2. Valoarea mărfii este determinata pe baza cursului bursei sau, în lipsa acestuia, pe baza preţului curent al pieţei, sau, în lipsa amândurora, pe baza valorii uzuale a mărfurilor de acelaşi fel şi de aceeaşi calitate.
3. Totuşi, cuantumul despăgubirii nu poate depăşi 25 franci per kilogram de greutate bruta lipsa. Prin franc se înţelege francul-aur, cu greutatea de 10/31 grame şi conţinut de fineţe de 0,900.
4. în plus, se restituie taxa de transport, taxele vamale şi alte cheltuieli ivite cu ocazia transportului mărfii, în totalitate în caz de pierdere totala şi proporţional în caz de pierdere parţiala; alte dauneinterese pentru pierdere nu sunt datorate.
5. în caz de întârziere, daca cel în drept face dovada ca din aceasta întârziere a rezultat un prejudiciu, transportatorul este ţinut sa plătească daune care nu pot depăşi preţul transportului.
6. O despăgubire mai mare nu poate fi pretinsa decât în caz de declarare a valorii mărfii sau de declarare de interes special la predare, conform articolelor 24 şi 26.
 
Art. 24
Expeditorul poate sa declare în scrisoarea de trăsură, contra plăţii unui supliment de preţ convenit, o valoare a mărfii care depăşeşte limita menţionata în paragraful 3 al articolului 23 şi, în acest caz, valoarea declarata înlocuieşte aceasta limita.
 
Art. 25
1. în caz de avarie, transportatorul plăteşte contravaloarea deprecierii mărfii, calculata pe baza valorii stabilite în conformitate cu articolul 23 paragrafele 1, 2 şi 4.
2. Totuşi, despăgubirea nu poate sa depăşească:
a) daca totalul expediţiei este depreciat prin avarie, suma care ar fi trebuit plătita în caz de pierdere totala;
b) daca numai o parte a expediţiei a fost depreciata prin avarie, suma care ar trebui plătita în caz de pierdere a părţii depreciate.
 
Art. 26
1. Expeditorul poate fixa, făcând menţiunea respectiva în scrisoarea de trăsură şi contra plăţii un supliment de preţ stabilit convenit, suma care reprezintă un interes special la eliberare, pentru cazul unei pierderi sau avarii şi pentru cazul depăşirii termenului convenit.
2. Daca a fost făcuta o declaraţie de interes special la eliberare, poate fi ceruta - independent de despăgubirile prevăzute în articolele 23, 24 şi 25 şi până la concurenta contravalorii interesului declarat - o despăgubire egala cu paguba suplimentara pentru care s-a făcut dovada.
 
Art. 27
1. Cel în drept poate sa pretindă pentru pagubele suferite dobânzi. Aceste dobânzi, calculate la 5% pe an, curg din ziua reclamaţiei adresate în scris transportatorului, sau, daca nu a existat o reclamaţie, din ziua introducerii acţiunii în justiţie.
2. Daca elementele care servesc ca baza de calcul al despăgubirii nu sunt exprimate în moneda tarii în care se cere plata, convertirea va fi făcuta la cursul zilei şi locului plăţii despăgubirii.
 
Art. 28
1. în cazurile în care, potrivit legii aplicabile, pierderea, avaria sau întârzierea survenita în cursul unui transport supus prezentei convenţii, pot da loc unei reclamaţii extracontractuale, transportatorul se poate prevala de dispoziţiile prezentei convenţii care exclud răspunderea sa sau care determina ori limitează despăgubirile datorate.
2. în cazul când, pentru pierdere, avarie sau întârziere intervine răspunderea extracontractuala a uneia dintre persoanele pentru care transportatorul răspunde potrivit prevederilor articolului 3, aceasta persoana poate, de asemenea, sa se prevaleze de dispoziţiile prezentei convenţii care exclud răspunderea transportatorului sau care determina ori limitează despăgubirile datorate.
 
Art. 29
1. Transportatorul nu are dreptul sa se prevaleze de dispoziţiile prezentului capitol care exclud sau limitează răspunderea sa sau care răstoarnă sarcina probei, daca paguba a fost provocata din dolul sau dintr-o culpa care ii este imputabila şi care, în conformitate cu legea tarii căreia ii aparţine organul de jurisdicţie sesizat, este considerata echivalenta cu un dol.
2. Acelaşi lucru este valabil şi daca faptele săvârşite cu dol sau culpa sunt ale prepuşilor transportatorului sau ale oricărei alte persoane la serviciile cărora el recurge pentru executarea transportului, daca aceşti prepuşi sau persoane lucrează în exerciţiul funcţiunii lor. în acest caz, prepuşii sau celelalte persoane nu au dreptul de a se prevala, în ceea ce priveşte răspunderea lor, de dispoziţiile din prezentul capitol, menţionate în paragraful 1.
 
Cap. V
 
Reclamaţii şi acţiuni
 
Art. 30

1. Daca destinatarul a primit marfa fără sa fi constatat starea ei în contradictoriu cu transportatorul sau daca cel mai târziu în momentul eliberării, când este vorba de pierderi ori avarii aparente, sau în termen de 7 zile de la data eliberării în afara de duminici şi sărbători legale, când este vorba de pierderi sau avarii neaparente, nu a făcut rezerve transportatorului, indicând natura generala a pierderii sau avariei, se prezuma, până la proba contrarie, ca a primit marfa în starea descrisa în scrisoarea de trăsură. Rezervele arătate mai sus trebuie sa fie făcute în scris daca este vorba de pierderi sau de avarii neaparente.
2. Daca starea mărfii a fost constatata în mod contradictoriu de către destinatar şi transportator, dovada contrarie rezultatului acestei constatări nu poate fi făcuta decât daca este vorba de pierderi sau de avarii neaparente şi daca destinatarul a adresat rezervele sale în scris transportatorului în termen de 7 zile, în afara duminicilor şi a sărbătorilor legale, de la data acestei constatări.
3. O depăşire a termenului de eliberare poate da loc la despăgubiri numai daca a fost adresata o rezerva în scris, în termen de 21 de zile de la data punerii mărfii la dispoziţia destinatarului.
4. Data eliberării sau, după caz, cea a constatării sau cea a punerii mărfii la dispoziţie nu se include în termenele prevăzute în prezentul articol.
5. Transportatorul şi destinatarul trebuie sa-şi acorde în mod reciproc toate înlesnirile rezonabile pentru constatarile şi verificările necesare.
 
Art. 31
1. Pentru toate litigiile decurgând din transporturile supuse prezentei convenţii, reclamantul poate sa sesizeze, în afara organelor de jurisdicţie ale tarilor contractante, desemnate de comun acord de către părţi, organele de jurisdicţie din tara pe teritoriul căreia:
a) se afla reşedinţa obişnuita a pârâtului, sediul sau principal sau sucursala ori agenţia prin intermediul căreia contractul de transport a fost încheiat; sau
b) este situat locul preluării mărfurilor sau a celui prevăzut pentru eliberarea mărfurilor, şi nu poate sesiza decât aceste organe de jurisdicţie.
2. Daca în cazul unui litigiu din cele arătate la paragraful 1 din prezentul articol este în curs de judecata o acţiune la un organ de jurisdicţie competent potrivit prevederilor acestui paragraf sau daca intr-un asemenea litigiu s-a pronunţat o hotărâre de către un astfel de organ de jurisdicţie, nu mai poate fi introdusa o noua acţiune pentru aceeaşi cauza intre aceleaşi părţi cu excepţia cazului în care hotărârea organului de jurisdicţie la care a fost introdusa prima acţiune nu este susceptibila de a fi executata în tara în care este introdusa noua acţiune.
3. Daca intr-un litigiu prevăzut în paragraful 1 din prezentul articol o hotărâre data de un organ de jurisdicţie al unei tari contractante a devenit executorie în aceasta tara, ea devine de asemenea executorie în fiecare dintre celelalte tari contractante, imediat după îndeplinirea formalităţilor prevăzute în acest scop în tara interesata. Aceste formalităţi nu pot duce la o revizuire a cauzei.
4. Dispoziţiile paragrafului 3 din prezentul articol se aplica hotărârilor pronunţate contradictoriu, celor pronunţate în lipsa şi tranzacţiilor judiciare, dar nu se aplica hotărârilor judecătoreşti care sunt cu execuţie provizorie, nici hotărârilor prin care se acorda, în afara cheltuielilor de judecata, dauneinterese împotriva unui reclamant ca urmare a respingerii totale sau partale a acţiunii sale.
5. Pentru asigurarea plăţii cheltuielilor ocazionate de acţiunile în justiţie, cauzate de transporturile supuse prezentei convenţii, nu se poate solicita cauţiune cetăţenilor tarilor contractante care îşi au domiciliul sau un sediu în una dintre aceste tari.
 
Art. 32
1. Acţiunile derivând din transporturile supuse prezentei convenţii se prescriu în termen de un an. Totuşi, în caz de dol sau de culpa considerata de legea tarii căreia ii aparţine organul de jurisdicţie sesizat ca echivalenta cu dolul, termenul de prescripţie este de 3 ani. Termenul de prescripţie curge:
a) în caz de pierdere parţiala, de avarie sau de întârziere, din ziua în care marfa a fost eliberata;
b) în caz de pierdere totala, începând de la a treizecea zi după expirarea termenului convenit sau,
daca nu a fost convenit nici un termen, începând de la a şaizecea zi de la primirea mărfii de către transportator;
c) în toate celelalte cazuri, începând de la expirarea unui termen de 3 luni de la data încheierii contractului de transport. Ziua indicata mai sus ca punct de plecare al prescripţiei acţiunii nu este cuprinsa în termen.
2. O reclamaţie scrisa suspenda prescripţia până în ziua în care transportatorul respinge reclamaţia în scris şi restituie documentele care erau anexate. în caz de acceptare parţiala a reclamaţiei, prescripţia nu-şi reia cursul sau decât pentru partea din reclamaţie, care rămâne litigioasa. Dovada primirii reclamaţiei sau a răspunsului şi a restituirii documentelor cade în sarcina părţii care invoca acest fapt. Reclamaţiile ulterioare având acelaşi obiect nu suspenda prescripţia.
3. Sub rezerva dispoziţiilor paragrafului 2 de mai sus, suspendarea prescripţiei este reglementata potrivit legii tarii căreia ii aparţine organul de jurisdicţie sesizat. Aceasta prevedere se aplica şi în cazul întreruperii prescripţiei.
4. Acţiunea prescrisa nu mai poate fi exercitata nici sub forma de cerere reconvenţionala sau de excepţie.
 
Art. 33
Contractul de transport poate sa conţină o clauza atribuind competenta unui tribunal arbitral, cu condiţia ca aceasta clauza sa prevadă ca tribunalul arbitral va aplica dispoziţiile prezentei convenţii.
 
Cap. VI
 
Dispoziţii referitoare la transportul efectuat de transportatori succesivi
 
Art. 34

Daca un transport care face obiectul unui contract unic este executat în mod succesiv de către mai mulţi transportatori rutieri, fiecare dintre aceştia îşi asuma răspunderea executării transportului total, transportatorul al doilea şi fiecare dintre transportatorii următori devenind, prin primirea de către ei a mărfii şi a scrisorii de trăsură, părţi la contract, în condiţiile prevăzute în scrisoarea de trăsură.
 
Art. 35
1. Transportatorul care preia marfa de la transportatorul precedent ii remite acestuia o confirmare de primire datata şi semnata. El trebuie sa-şi înscrie numele şi adresa sa pe al doilea exemplar al scrisorii de trăsură. Daca este cazul, el completează pe acest exemplar, cit şi pe confirmarea de primire, rezervele sale de natura celor prevăzute în articolul 8 paragraful 2.
2. Dispoziţiile articolului 9 se aplica relaţiilor dintre transportatorii succesivi.
 
Art. 36
Atât timp cit nu este vorba de o cerere reconvenţională sau o excepţie formulata în fata unei instanţe, referitoare la o acţiune întemeiată pe acelaşi contract de transport, acţiunea privind răspunderea pentru pierdere, avarie sau întârziere nu poate fi îndreptata decât împotriva primului transportator, ultimului transportator sau transportatorului care a executat partea din transport pe parcursul căruia sa produs faptul care a cauzat pierderea, avaria sau întârzierea; acţiunea poate fi îndreptată în acelaşi timp împotriva mai multora dintre aceşti transportatori.
 
Art. 37
Transportatorul care a plătit despăgubiri, în conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii, are dreptul de regres, pentru suma plătita, împreuna cu dobânzile şi cheltuielile suportate, contra transportatorilor care au participat la executarea contractului de transport conform dispoziţiilor următoare:
a) transportatorul prin fapta căruia s-a produs paguba trebuie sa suporte singur despăgubirea plătita de el sau de un alt transportator;
b) daca paguba s-a produs prin fapta a doi sau mai mulţi transportatori, fiecare dintre ei trebuie sa plătească o suma proporţională cu partea sa de răspundere; daca evaluarea părţilor de răspundere este imposibila, fiecare dintre ei este răspunzător proporţional cu partea de remunerare a transportului care ii revine;
c) daca nu se poate stabili care dintre transportatori răspunde pentru paguba, despăgubirea se repartizează intre toţi transportatorii, în proporţia fixata la litera b.
 
Art. 38
Daca unul dintre transportatori nu este solvabil, partea de despăgubire care ii incumba şi pe care nu a plătit-o se repartizează intre toţi ceilalţi transportatori, proporţional cu remunerarea lor.
 
Art. 39
1. Transportatorul împotriva căruia se exercita un regres potrivit prevederilor articolelor 37 şi 38 nu poate contesta valabilitatea plăţii efectuate de către transportatorul care exercita regresul, daca despăgubirea a fost stabilita prin hotărâre judecătoreasca, cu condiţia sa fi fost informat legal asupra procesului şi sa fi avut posibilitatea sa intervină.
2. Transportatorul care voieşte sa exercite dreptul sau în regres poate sa-l formuleze înaintea tribunalului competent al tarii în care unul dintre transportatorii interesata îşi are reşedinţa obişnuită, sediul sau principal sau sucursala ori agenţia prin intermediul căreia a fost încheiat contractul de transport. Regresul poate fi exercitat împotriva tuturor transportatorilor interesaţi, printr-o singura acţiune.
3. Dispoziţiile articolului 31 paragrafele 3 şi 4 se aplica hotărârilor judecătoreşti privind acţiunile în regres prevăzute în articolele 37 şi 38.
4. Dispoziţiile articolului 32 sunt aplicabile acţiunilor în regres intre transportatori. Totuşi, prescripţia curge fie din ziua pronunţării unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care se fixează despăgubirile care urmează sa fie plătite în virtutea dispoziţiilor prezentei convenţii, fie, în cazul în care o astfel de hotărâre nu exista, începând din ziua plăţii efective.
 
Art. 40
Transportatorii sunt liberi sa convină intre ei asupra unor dispoziţii derogatorii de la cele prevăzute în articolele 37 şi 38.
 
Cap. VII
 
Nulitatea stipulaţiilor contrare convenţiei
 
Art. 41

1. Sub rezerva dispoziţiilor articolului 40, este nula şi fără nici un efect orice stipulaţie care, direct sau indirect, ar deroga de la dispoziţiile prezentei convenţii. Nulitatea unor astfel de stipulaţii nu atrage nulitatea celorlalte prevederi ale contractului.
2. în special vor fi nule toate clauzele prin care s-ar ceda transportatorului beneficiul asigurării mărfii sau orice alta clauza analoaga, ca şi orice clauza care schimba sarcina probei.
 
Cap. VIII
 
Dispoziţii finale
 
Art. 42

1. Prezenta convenţie este deschisa pentru semnare sau aderare tarilor membre ale Comisiei Economice pentru Europa şi tarilor admise la comisie cu titlu consultativ conform paragrafului 8 al mandatului acestei comisii.
2. Tarile susceptibile sa participe la anumite lucrări ale Comisiei Economice pentru Europa, conform paragrafului 11 al mandatului acestei comisii, pot deveni părţi contractante la prezenta convenţie, aderând la ea după intrarea sa în vigoare.
3. Convenţia va fi deschisa pentru semnare până la 31 august 1956 inclusiv. După aceasta data, ea va fi deschisa pentru aderare.
4. Prezenta convenţie va fi ratificata.
5. Ratificarea sau aderarea va fi efectuata prin depunerea unui instrument la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
 
Art. 43
1. Prezenta convenţie va intra în vigoare în a nouăzecea zi după ce cinci dintre tarile menţionate în paragraful 1 al articolului 42 vor fi depus instrumentul de ratificare sau de aderare.
2. Pentru fiecare tara care o va ratifica sau va adera la ea după ce cinci tari vor fi depus instrumentul de ratificare sau de aderare, prezenta convenţie va intra în vigoare în a nouazecea zi după depunerea instrumentului de ratificare sau de aderare a tarii respective.
 
Art. 44
1. Fiecare parte contractanta va putea denunţa prezenta convenţie printr-o notificare adresata secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
2. Denunţarea va intra în vigoare la 12 luni de la data primirii notificării de denunţare de către secretarul general.
 
Art. 45
Daca după intrarea în vigoare a prezentei convenţii numărul părţilor contractante va scădea, ca urmare a denunţărilor, la mai puţin de cinci, prezenta convenţie va înceta sa mai fie în vigoare, începând cu data la care ultima dintre aceste denunţări va deveni valabila.
 
Art. 46
1. Orice tara va putea, în momentul depunerii instrumentului de ratificare sau de aderare sau la orice data ulterioara, sa declare, prin notificare adresata secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, ca prezenta convenţie va fi aplicabila, la totalitatea sau numai la o parte a teritoriilor pe care le reprezintă pe plan internaţional. Convenţia va fi aplicabila teritoriului sau teritoriilor menţionate în notificare dopa a nouazecea zi din momentul primirii acestei notificări de către secretarul general sau, daca la aceasta data convenţia încă nu a intrat în vigoare, de la data intrării sale în vigoare.
2. Orice tara care va fi făcut, conform paragrafului precedent, o declaraţie având drept efect aplicarea acestei convenţii pe un teritoriu pe care ea îl reprezintă pe plan internaţional, va putea, conform articolului 44, sa denunţe convenţia în ceea ce priveşte numitul teritoriu.
 
Art. 47
Orice litigiu intre doua sau mai multe părţi contractante privind interpretarea sau aplicarea prezentei convenţii, pe care părţile nu au putut sa-l reglementeze prin tratative sau prin alt mijloc, va putea fi adus, la cererea oricăreia dintre părţile contractante interesate, înaintea Curţii Internaţionale de Justiţie, pentru a fi soluţionat de aceasta.
 
Art. 48
1. Fiecare parte contractanta va putea, în momentul când va semna sau ratifica prezenta convenţie sau va adera la ea, sa declare ca ea nu se considera legata de prevederile articolului 47 al convenţiei. Celelalte părţi contractante nu vor fi legate prin articolul 47 fata de orice parte contractanta care a formulat o astfel de rezerva.
2. Orice parte contractanta care a formulat o rezerva conform paragrafului 1 va putea în orice moment sa ridice aceasta rezerva printr-o notificare adresata secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
3. Nici o alta rezerva la prezenta convenţie nu va fi admisa.
 
Art. 49
1. După ce prezenta convenţie va fi fost în vigoare timp de 3 ani, orice parte contractanta va putea, prin notificare adresata secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, sa ceara convocarea unei conferinţe cu scopul de a revizui prezenta convenţie. Secretarul general va notifica aceasta cerere tuturor părţilor contractante şi va convoca o conferinţă de revizuire daca, intr-un termen de 4 luni de la data notificării adresate de el, cel puţin un sfert din numărul părţilor contractante ii notifica acordul lor fata de aceasta cerere.
2. Daca o conferinţă este convocata conform paragrafului precedent, secretarul general va înştiinţa despre aceasta toate părţile contractante şi le va invita sa prezinte, în termen de 3 luni, propuneri care ar dori sa fie examinate de conferinţă. Secretarul general va comunica tuturor părţilor contractante ordinea de zi provizorie a conferinţei, precum şi textul acestor propuneri, cel mai târziu până la 3 luni înainte de deschiderea conferinţei.
3. Secretarul general va invita la orice conferinţă convocata conform prezentului articol toate tarile la care se refera paragraful 1 al articolului 42, precum şi tarile devenite părţi contractate prin aplicarea paragrafului 2 al articolului 42.
 
Art. 50
în afara de notificările prevăzute în articolul 49, secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va notifica tarilor vizate de paragraful 1 al articolului 42, cit şi tarilor devenite părţi contractante prin aplicarea paragrafului 2 al articolului 42:
a) ratificarea şi aderările conform articolului 42;
b) datele intrării în vigoare a prezentei convenţii, în conformitate cu articolul 43;
c) denunţările conform articolului 44;
d) abrogarea prezentei convenţii conform articolului 45;
e) notificările primite conform articolului 46;
f) declaraţiile şi notificările primite conform paragrafelor 1 şi 2 ale articolului 48.
 
Art. 51
După 31 august 1956, originalul prezentei convenţii va fi depus la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va trimite copii certificate fiecăreia dintre tarile vizate în paragrafele 1 şi 2 ale articolului 42.
Drept care subsemnaţii, valabil împuterniciţi, au semnat prezenta convenţie.
Încheiata la Geneva, la nouăsprezece mai una mie noua sute cincizeci şi sase, intr-un singur exemplar, în limbile engleza şi franceza, ambele texte având aceeaşi valabilitate.
 
 
- Fără răspundere -
Rechtsanwälte   -   Lawyers   -   Avocati post@raehup.de Avocats   -   Aдвокаты   -   Advokata